PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA REGLEMENTĂRII CONTRACTULUI DE AGENTURARE DIN CODUL NAVIGAŢIEI MARITIME COMERCIALE A REPUBLICII MOLDOVA

Conform prevederilor Codului navigaţiei maritime comerciale a R.Moldova [1], în portul maritim sau în afara lui pot activa în calitate de reprezentanţi ai armatorului agenţi maritimi - persoane juridice, care se obligă, prin contract de agenturare maritimă, să acorde, contra unui comision, servicii în domeniul navigaţiei comerciale (art.121). Definiţii similare sunt redate şi în literatura de specialitate [2]. Însă pentru a înţelege mai bine de unde provine şi care este rostul contractului de agenturare maritimă, este necesar să apelăm la contractul de agenţie din Codul civil al R.Moldova (art.1199) [3]. 

Contractul de agenturare maritimă reprezintă o varietate a contractului de agenţie. Deşi Codul navigaţiei maritime comerciale nu face trimitere la legislaţia civilă, totuşi la încheierea contractului de agenturare maritimă, pe lângă normele speciale din legislaţia maritimă, se vor aplica în mod subsidiar dispoziţiile Codul civil cu privire la contractul de agenţie. Normele Codului navigaţiei maritime comerciale vor avea prioritate în raport cu prevederile Codului civil, fiind norme cu caracter special.

Problema care apare constă în faptul că normele din Codul navigaţiei maritime comerciale sunt formulate incomplet. Nu este clar de ce doar persoanele juridice pot fi agenţi maritimi? Mai mult ca atât, lucrurile se complică dacă luăm în considerare că potrivit Codului civil, "agent comercial este persoana fizică întreprinzător independent (...)" (art.1199).  

Alt aspect problematic ţine de forma contractului, deoarece legislaţia maritimă nu stabileşte sub ce formă urmează a fi încheiat contractul de agenturare. Codul civil stabileşte că contractul de agenţie poate fi încheiat în scris sau verbal (art.1207). În ce ne priveşte, suntem de părerea că contractul de agenturare maritimă urmează a fi încheiat în forma scrisă. Forma verbală nu poate fi acceptată. 

În practică, sunt utilizate modele de contracte elaborate de organizaţiile maritime internaţionale, în corespundere cu necesităţile lor comerciale [4]. O aplicare largă în acest sens au modelele recomandate de Federaţia asociaţiilor naţionale a brokerilor şi agenţilor maritimi (FANBA). În contractul trebuie să fie indicat portul (sau porturile) ori cel puţin teritoriul în limitele căruia agentul maritim îşi va exercita împuternicirile sale [5]. 

Agenturarea maritimă reprezintă şi o intermediere în sfera transportului maritim. Intermedierea în general este reglementată de Codul civil la art.1179-1198. În general, conceptul de intermediere din Codul civil are mai multe forme de manifestare: intermedierea închirierii de locuinţe (art.1185-1186), intermedierea împrumutului (art.1187-1189), intermedierea comercială (art.1190-1198). 

Intermediarul este persoana care în schimbul unui avantaj bănesc, face legătura dintre două persoane sau încheie un contract pentru ambele părţi [6]. Cu alte cuvinte, intermediarul este persoana care mijloceşte încheierea unor contracte. Termenul "intermediar" este sinonim cu cel de "mijlocitor" sau chiar "mediator". Spre regret însă, legea maritimă nu foloseşte cuvântul "intermediar", ci sintagma "agent maritim", care, de fapt, este sinonimul celui dintâi. 

Aşadar, problema ce apare ţine de faptul că legiuitorul complică lucrurile şi în locul contractului de intermediere maritimă, cum în mod normal ar fi trebuit să fie denumit Capitolul 5 din Codul navigaţiei maritime comerciale, introduce un alt contract, contractul de agenturare maritimă. Fiind un contract nou, natura juridică a acestuia este necunoscută şi dă naştere la numeroase dificultăţi cu privire la înţelegerea şi aplicarea lui în practică.

Concluzii şi recomandări. a) Cea dintâi problemă în legătură cu reglementarea contractului de agenturare maritimă în legislaţia naţională ţine de faptul că în prezent, conform prevederilor din Codul navigaţiei maritime comerciale, în calitate de agenţi maritimi pot activa numai persoanele juridice. 

Faptul că numai persoanele juridice pot fi agenţi maritimi pune în dificultate persoanele fizice întreprinzători individuali. Mai mult ca atât, în toate statele lumii calitatea de agenţi maritimi o pot avea nu doar persoanele juridice, cum este în cazul Republicii Moldova, ci şi persoanele fizice întreprinzători individuali. 

De aceea, ar fi binevenită modificarea art.121 alin.(1) din Codul navigaţiei maritime comerciale, prin introducerea la alin.(1), după cuvântul "juridice", completarea "sau fizice care activează în calitate de întreprinzători independenţi". Soluţia respectivă este cea mai reuşită. 

În doctrina autohtonă (a se vedea în acest sens teza de doctor în drept, Gh.Mîţu) [7] se discută dacă am putea aplica în mod direct norma de la art.1199 alin.(1) al Codului civil, potrivit căreia agentul comercial este persoană fizică întreprinzător independent căreia i s-au încredinţat împuterniciri permanente de intermediere sau de încheiere de contracte comerciale cu bunuri şi servicii în numele şi pe contul unei alte întreprinderi?

Răspunsul este că nu. Deşi Codul civil este o lege mai nouă decât Codul navigaţiei maritime comerciale, totuşi persoanele fizice întreprinzători independenţi nu pot activa în domeniul contractelor de agenturare maritimă, deoarece în conformitate cu prevederile art.6 alin.(3) din Legea nr.780-XV din 27.12.2001 cu privire la actele legislative, în caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special.  

b) A doua problemă este că Codul navigaţiei maritime comerciale nu delimitează contractul de intermediere maritimă. Deşi raporturilor de intermediere le sunt consacrate anumite prevederi, acestea sunt "camuflate" sub o altă denumire, cea de "agenturare maritimă". Prin urmare, nu este clar, care ar fi contractul în baza căruia se prestează serviciile de intermediere? 

Din cuprinsul art.121 alin.(1) a Codului navigaţiei maritime comerciale, înţelegem că acest contract se numeşte contractul de agent. Pe de altă parte, la art.121-124 legiuitorul foloseşte cuvântul "mandat" şi chiar numeşte una dintre părţi - "mandant" (art.123 fiind intitulat Obligaţiile armatorului şi/sau ale unui alt mandant). De aceea, apare în mod firesc întrebarea care este totuşi natura juridică a contractului ce stă la baza relaţiilor de intermediere? 

În literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia că la baza relaţiilor de intermediere stabilite de Codul navigaţiei maritime comerciale se află contractul de mandat comercial. Contractul de agenturare maritimă, la care se face referire în cod, este numai una din speciile contractului de mandat comercial [8]. 

În ce ne priveşte, avem o altă părerea şi considerăm că nu este just a limita contractul de agenturare maritimă doar la contractul de mandat. Cu ocazia încheierii contractului de agenturare, părţile ar putea include elemente ce aparţin unor alte contracte, iar acest lucru este perfect legal. Or, la Capitolul 5 din Codul navigaţiei maritime comerciale nu găsim norme ce ar specifica că agentul maritim trebuie să acţioneze exclusiv după regulile contractului de mandat  (adică "în numele" şi "pe contul" celuilalt), motiv din care în contract uşor se poate conveni ca agentul maritim să acţioneze, de exemplu, după regulile contractului de comision ("în nume propriu" şi "pe contul" celuilalt).


 

REFERINŢE:

1. Codul navigaţiei maritime comerciale a Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.599 din 30.09.1999, publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4/2 din 11.01.2001. 

2. Брагинский M.И., Витрянский В.В. Договорное право. Книга четвертая. Договоры о перевозке, буксировке, транспортной экспедиции и иных услуг в сфере транспорта. Москва: СТАТУТ, 2004, p.765.

3. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002, publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002. 

4. Кондрашина С.П. Комментарий к Кодексу торгового мореплавания Российской Федерации / Под ред. Г.Г.Иванова. Москва: "Cпарк", 2000, p.395.

5. Брагинский M.И., Витрянский В.В., op.cit., p.773.          

6. Mîţu Gh. Reprezentarea şi intermedierea - instituţii fundamentale în dreptul privat. Teză de doctor în drept. Specialitatea 12.00.03 - Drept civil. Cond. ştiinţ. S.Băieşu. Chişinău, 2010, p.22.

7. Mîţu Gh., op.cit., p.175.

8. Mîţu Gh. Intermedierea în transportul maritim. În: Rezumatele Conferinţei ştiinţifice "Cercetare şi inovare – perspective de evoluţie şi integrare europeană". Editura CEP, Chişinău, 2009, p.164-165.