Contractul de transport auto de mărfuri din legislaţia Republicii Moldova. Aspecte de drept comparat.

Atât în România, cât şi în Republica Moldova, transportarea mărfurilor se realizează preponderent cu mijloacele de transport auto. Privilegiul transportului auto se explică prin faptul că suprafaţa teritorială a ambelor state este relativ mică (de fapt, teritoriul României depăşeşte cu mult pe cel al Republicii Moldova), ceea ce avantajează transportul auto şi diminuează pe cel aerian sau maritim.

Contractul de transport auto de mărfuri se încheie între expeditor şi cărăuş. De regulă, contractul de transport îl întocmeşte expeditorul, iar cărăuşului i se prezintă pentru semnare. În acelaşi timp, nerespectarea de către expeditor sau cărăuş a obligaţiilor asumate prin contract, antrenează răspunderea părţii aflate în culpă.

 

În legislaţia Republicii Moldova, răspunderea cărăuşului este angajată conform regulilor stabilite de Codul civil al R.M., Codul transporturilor auto şi Regulamentul transporturilor auto de mărfuri, ultimele două acte normative având o aplicare mai restrânsă, deoarece în mare parte ele sunt deja învechite. 

Cea mai mare problemă este că între actele normative s-a creat un conflict de norme. Conflictul de norme apare, în special, între Codul civil al R.M. şi Codul transporturilor auto al R.M., deoarece ambele acte normative sunt legi organice şi au aceeaşi forţă juridică. În acest context, venim cu propunerea ca în raporturile privind transportul auto de mărfuri, să se aplice în mod prioritar normele din Codul civil al R.M.

O apreciere înaltă merită noul Cod civil al României, în care se remarcă sistematizarea perfectă de conţinut prin separarea denumirii articolelor (în stânga paginii) şi conţinutului (în dreapta paginii), fapt ce facilitează tehnica de lucru cu codul şi sporeşte nivelul de înţelegere a normelor juridice.

Însă la fel ca şi în Republica Moldova, se necesită o mai bună corelare dintre normele contractului de transport de bunuri (mărfuri) din Codul civil al României şi cele din actele normative speciale, pentru a evita conflictul de norme). De asemenea, până la intrarea în vigoare a noului Codul civil, se impune o mai bună analiză teoretico-practică, pe motiv că în practică se menţine riscul apariţiei unor situaţii de conflict (ceea ce în Republica Moldova a avut loc în perioada 2002-2003, în legătură cu adoptarea şi punerea în aplicare a noului Codului civil).

Cuvinte-cheie: transportul de mărfuri, contractul de transport auto de mărfuri, transportator, expeditor, scrisoare de transport, răspunderea transportatorului, declaraţia de valoare a mărfurilor, clauza penală.

1. Precizări prealabile

În literatura de specialitate contractul de transport a fost abordat de diferiţi doctrinari, în timp ce cu privire la contractul de transport auto de mărfuri până în prezent există puţine lucrări ştiinţifice, astfel încât tema dată este una de perspectivă şi urmează a fi supusă unei cercetări mai profunde pe viitor. 

În decursul anilor, prin lucrări ştiinţifice s-au remarcat la acest capitol profesorii ruşi V. V. Vitreanschii, H. I. Şvarţ şi E. A. Suhanov, români – E. Cristoforeanu, O. Căpăţînă, Gh. Filip, I. T. Ciobanu, francezi - L. Josserand, R. Rodière, D. Broussalle, iar din Republica Moldova doar Gh. Chibac în Comentariul Codului civil al R.M. şi A. Bloşenco în manualul de "Drept civil, partea specială". 

Totodată, făcând o analiză a doctrinei şi jurisprudenţei naţionale, constatăm că contractul de transport auto de mărfuri nu a mai fost cercetat până acum într-o publicaţie ştiinţifică aparte, de aceea prezenţa unor surse ştiinţifico-practice în acest domeniu devine absolut indispensabilă. Cu atât mai mult că în cadrul facultăţilor de drept a universităţilor din Republica Moldova şi România se studiază Dreptul transporturilor şi Dreptul civil, în care contractul de transport auto de mărfuri este abordat sub diferite aspecte, iar pentru o asimilare mai reuşită a cunoştinţelor de către studenţi şi masteranzi, se impune elaborarea unor articole ştiinţifice la tema dată.

Actualitatea temei reiese din faptul că transportul de mărfuri atât în Republica Moldova, cât şi în România, se realizează preponderent cu transportul auto. Privilegiul transportului auto se explică prin faptul că suprafaţa teritorială a ţării este relativ mică (în România e mai mare), ceea ce avantajează transportul auto şi diminuează accesul altor tipuri de transport, cum sunt cel aerian şi maritim. 

În acelaşi timp, scopul propus la elaborarea prezentului articol este de a efectua o cercetare a contractului de transport auto de mărfuri, din punctul de vedere al elementelor contractului, încheierii şi răspunderii civile a părţilor, iar rezultatele obţinute să fie expuse sub formă de concluzii şi recomandări. 

Acolo unde vom considera oportun, se va realiza şi o analiză comparativă cu reglementările noului Cod civil al României . 

Avantajele şi dezavantajele transportului de mărfuri pe cale auto. Deplasarea mărfurilor cu mijloacele de transport auto are mai multe avantaje în raport cu celelalte tipuri de transport, şi anume: - face posibilă transportarea mărfurilor din poartă în poartă, eliminând operaţiunile costisitoare de transbordare; - reduce pericolul de deteriorare, pierdere sau avariere a mărfurilor; - realizează viteze comerciale mai mari decât în alte modalităţi de transport, contribuind la accelerarea circulaţiei mărfurilor; - necesită investiţii mai reduse, deoarece pentru efectuarea procesului de transport nu sunt necesare instalaţii speciale cum ar fi aeroporturi, porturi sau gări feroviare; - permit încărcarea mărfurilor la locul unde acestea se află, deoarece mijloacele auto au acces în orice loc (pe câmp, în pădure etc.). Pot fi uşor redirijate pe parcurs, în funcţie de interesul expeditorului sau destinatarului . 

Cu toate acestea, transportul de mărfuri pe cale auto are şi anumite dezavantaje. După F. Făinişi, principalele dezavantaje ale transportului auto de mărfuri sunt: capacitatea redusă de transport; - e mai costisitor din punctul de vedere al combustibilului; - mai dependent decât alte categorii de transport de condiţiile meteo; - este influenţat de starea infrastructurii . 

2. Definirea contractului contractului de transport auto de mărfuri

În legislaţia Republicii Moldova, definiţia contractului de transport auto de mărfuri este oferită în Regulamentul transporturilor auto de mărfuri (în continuare - Regulament). 

Potrivit Regulamentului, în temeiul contractului de transportare a mărfurilor, agentul transportator se obligă să transporte mărfurile încredinţate de expeditorul de mărfuri în punctul de destinaţie şi să le transmită destinatarului indicat în scrisoarea de trăsură, iar expeditorul de mărfuri sau alt agent economic sau cetăţean, confirmaţi prin contractul de transportare, se obligă să achite plata stabilită pentru transportarea mărfurilor (pct.13) . La finele Regulamentului, în Anexa nr.2, este prevăzut şi "Contractul-model de transport auto de mărfuri". 

Contractul-model de transport auto al mărfurilor este pe larg utilizat în practică şi cuprinde mai multe clauze, cum sunt: denumirea şi adresa părţilor; obiectul contractului; obligaţiile transportatorului; obligaţiile beneficiarului; achitarea transportului; responsabilitatea părţilor. 

Însă condiţiile date nu sunt exhaustive, deoarece în contractul de transportare a mărfurilor, la înţelegerea părţilor, pot fi incluse şi alte condiţii. Mai mult ca atât, modelul respectiv nu este obligatoriu, iar practica ne dovedeşte că fiecare companie de transport îşi are modelul său de contract.  

Spre regret, legislaţia din România nu dă o definiţie contractului de transport auto de mărfuri. În consecinţă, teoria şi practica juridică citează adeseori definiţiile date în Codul comercial şi, respectiv, Codul civil al României (în vigoare) . Însă ambele definiţii prezintă lacune şi nu reflectă esenţa contractului de transport auto de mărfuri. 

Mai mult ca atât, Codul civil român (în vigoare) încadrează contractul de transport în sfera locaţiunii de lucrări (art.1470 pct.2), ceea ce la etapa actuală nu mai poate fi acceptat.

3. Particularităţile contractului de transport auto de mărfuri

Contractul de transport auto de mărfuri reglementat de legislaţia Republicii Moldova se caracterizează prin anumite particularităţi:

În primul rând, el reprezintă o varietate a contractului de transport şi ocupă un loc aparte în acest sistem. Totodată, contractul de transport auto de mărfuri se distinge de alte contracte civile asemănătoare, prin aceea că scopul contractului priveşte transportarea în spaţiu a mărfii cu un autovehicul, de la punctul de pornire şi până la cel de destinaţie, ambele puncte fiind indicate în scrisoarea de trăsură.

În al doilea rând, contractul de transport auto de mărfuri reprezintă şi o varietate a contractului de transport de mărfuri, de aceea îi sunt proprii toate caracterele juridice ale acestui contract, fiind cu titlu oneros, sinalagmatic şi comercial. 

Spre deosebire de contractul de transport auto de pasageri, care poate fi şi gratuit (exemplul militarilor în termen, poliţiştilor, veteranilor, deputaţilor, aleşilor locali), contractul de transport auto de mărfuri poate fi doar cu titlu oneros. De aici rezultă că prin esenţa sa, contractul de transport auto de mărfuri este unul strict comercial. Faptul că calitatea de expeditor o poate avea şi o persoană fizică, care nu practică activitatea economică de întreprinzător, nu schimbă caracterul comercial al contractului de transport. 

Ca şi în cazul altor contracte reglementate de legislaţia naţională, contractul de transport auto de mărfuri are caracter sinalagmatic. Pentru ambele părţi la contract, drepturile şi obligaţiile sunt corelative şi interdependente şi se exprimă prin aceea că cărăuşul este obligat să preia marfa la transport, în timp ce expeditorului îi revine obligaţia corelativă faţă de cărăuş de a-i plăti preţul pentru serviciile de transport care sunt prestate. 

În al treilea rând, fiind un contract juridico-civil, contractul de transport auto de mărfuri se încheie potrivit normelor Codului civil al R.M. , Codului transporturilor auto al R.M. , Regulamentului transporturilor auto de mărfuri al R.M., şi altor acte normative în domeniu . Norme imperative deşi există, ele sunt mai puţine. 

Reieşind din principiul libertăţii contractuale, părţile sunt în drept să încheie contractul de transport utilizând modelul de contract care este anexat la Regulamentul transporturilor auto de mărfuri (Anexa nr.2), dar pot alcătui şi modele proprii, stabilind noi clauze contractuale. 

În aşa mod, spre deosebire de transportul auto de pasageri, în care biletul de călătorie este tipic şi aprobat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în cazul contractului de transport auto de mărfuri, contractul nu este de adeziune, ci este negociabil.

În legătură cu aceasta, prezintă interes opinia expusă de I. A. Lonceacova, care susţine că condiţiile contractului de transport auto de mărfuri ar fi fixate prin norme imperative: "prezenţa normelor imperative se explică prin specificul normelor din dreptul transporturilor, şi anume că spre deosebire de alte norme juridico-civile, ele oferă părţilor contractante cu mult mai puţină libertate.

Libertatea se dovedeşte limitată de normele legislaţiei naţionale şi convenţiilor internaţionale. În acelaşi timp, nu trebuie să înţelegem că libertatea de voinţă a părţilor lipseşte cu desăvârşire. Ea este prezentă, însă cu paticularităţile sale" . 

Ajungem la concluzia că I. A. Lonceacova priveşte contractului de transport auto de mărfuri ca fiind alcătuit preponderent din norme de drept public, obligatorii pentru părţi, iar normele dispozitive deşi există, ele sunt relativ puţine. 

Dacă pentru alte state ideea dată ar putea fi valabilă, atunci pentru legislaţia şi practica naţională ea nu poate fi acceptată, din motiv că în Republica Moldova companiile de transport şi expediţie nu sunt obligate să utilizeze în raporturile cu clienţii forme tipizate ale contractelor de transport de mărfuri. Clauzele contractuale se alcătuiesc de către părţi, după caz, fără a fi necesară o aprobare specială a organului de stat. Important este să fie respectate cerinţele prescrise de lege pentru mărfurile uşor alterabile şi cele periculoase. 

În situaţia în care în Republica Moldova contractele tipice ar fi obligatorii, aceasta ar determina în scurt timp ajungerea în stare de insolvabilitate a multor companii de transport, din motiv că cererile pe piaţa transportului auto de mărfuri în ţara noastră sunt ocazionale, iar transportatorii sunt nevoiţi să-şi ajusteze condiţiile contractelor la preferinţele clienţilor lor.

În al patrulea rând, în transportul auto de mărfuri cărăuşul poate încheia contract cu orice persoană fizică sau juridică, spre deosebire de transportul feroviar, maritim şi aerian de mărfuri, unde contractul de transport se încheie obligatoriu între client şi expeditor, după care expeditorul contractează cu cărăuşul. 

Libertatea cărăuşilor de a încheia contracte de transport de mărfuri fără a apela la expeditori, reiese din art.25 alin.(2) a Codului transporturilor auto, că agentul transportator poate încheia contracte de transport al mărfurilor cu orice organizaţie care nu are calitatea de expeditor de mărfuri sau destinatar al mărfurilor.

4. Subiecţii contractului: expeditorul, cărăuşul şi destinatarul

Contractul de transport auto de mărfuri se încheie între expeditor şi cărăuş. De regulă, contractul de transport îl întocmeşte expeditorul, iar cărăuşului i se prezintă doar pentru semnare. 

În calitate de expeditor poate fi orice persoană fizică şi juridică, care are capacitate deplină de exerciţiu (în cazul persoanelor fizice) şi sunt înregistrate conform legii (pentru persoanele juridice). Expeditorul participă în mod direct la încheierea contractului de transport auto de mărfuri şi este considerat parte la contract. 

Practica ne dovedeşte că cel mai frecvent în calitate de expeditori activează persoanele juridice cu scop comercial, cum sunt societăţile pe acţiuni (SA) şi societăţile cu răspundere limitată (SRL), care încheie contracte de transport în scopul executării obligaţiilor lor contractuale, ce reies din contracte de vânzare-cumpărare, locaţiune, arendă, leasing, prestări servicii ş.a. De regulă, expeditorul este şi proprietar al mărfii sau cel puţin posesorul ei, fiind împuternicit de alte persoane de a transporta marfa cu mijloace auto de transport.

Potrivit Codului transporturilor auto, cărăuş poate fi o persoană fizică, înregistrată ca subiect economic al activităţii de întreprinzător, sau persoană juridică, care deţine în proprietate ori arendează mijloace de transport şi care efectuează transportul de mărfuri (art.3). Aşadar, cărăuş în transportul de mărfuri poate fi persoana fizică şi persoana juridică. 

Pentru persoana fizică este necesar ca ea să fie înregistrată în calitate de întreprinzător, iar cea mai reuşită formă de organizare este cea de întreprinzător individual. 

Patenta de întreprinzător nu poate fi aceptată, deoarece prestarea serviciilor de transportare a mărfurilor nu este prevăzută printre genurile de activitate enumerate în anexa Legii nr.93 din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător . În ce priveşte gospodăria ţărănească, ea este asimilată de lege cu persoana fizică, însă scopul ei de activitate este cu totul altul, cel de orientare agricolă . 

În concluzie, persoană fizică poate deveni cărăuş al transportului auto de mărfuri doar dacă este înregistrată în calitate de întreprinzător individual. Înregistrare poate fi efectuată la unul din oficiile teritoriale ale Camerei Înregistrării de Stat, cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege.

În practică, cel mai frecvent în calitate de cărăuş activează persoanele juridice, iar cea mai oportună formă de organizare juridică este aleasă societatea cu răspundere limitată (SRL). Prezintă interes şi faptul că cărăuşii ce prestează servicii de transport auto de mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova, nu au nevoie de licenţă. Pentru desfăşurarea activităţii, este suficientă înregistrarea lor ca persoană juridică. În schimb existenţa licenţei este obligatorie la efectuarea transportului auto internaţional de mărfuri (art.8 alin.(1) pct.15 Legea nr.451 din 30.07.2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător ).

Spre deosebire de expeditor şi cărăuş, destinatarul nu încheie contractul de transport auto de mărfuri, de aceea el nu poate fi numit parte la contractul de transport . Codul transporturilor auto denumeşte destinatarul mărfurilor ca fiind acea persoană fizică sau juridică care are dreptul să ia în primire mărfurile transportate (art.3). 

Aşadar, ajungem la concluzia că destinatarul este doar un participant la raporturile de transport, şi nu parte la contractul de transport. El îşi asumă drepturi şi obligaţii în baza altor contracte comerciale (vânzare-cumpărare, locaţiune, antrepriză ş.a) pe care le are încheiate cu expeditorul. În contractele respective, destinatarul este vânzător, locator, antreprenor ş.a. Anume în scopul executării acestor din urmă contracte, se recurge la încheierea contractului de transport auto de mărfuri cu cărăuşul.

5. Aspecte privind încheierea contractului de transport auto de mărfuri

Contractul de transport auto de mărfuri este consensual, de aceea se consideră încheiat din moment ce părţile au ajuns la un acord de voinţă asupra clauzelor esenţiale ale contractului. Acordul de voinţă se consideră exprimat din momentul în care părţile au semnat contractul. 

Împreună cu încheierea contractului de transport, părţile mai semnează şi cel puţin 3 scrisori de trăsură care atestă faptul încheierii contractului de transport şi vor însoţi marfa pe tot parcursul transportului, până la punctul de destinaţie. 

Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de către client, dacă părţile nu au convenit altfel (art.995 alin.(1) Cod civil), însă practica ne dovedeşte altceva, că clientul (expeditorul) de regulă nu are posibilitatea şi nici cunoştinţele necesare pentru a întocmi scrisoarea de trăsură, de aceea documentul se perfectează de către cărăuş, în baza unor modele proprii. 

Contractul de transport auto de mărfuri se încheie din timp, până ca marfa să fie preluată de cărăuş pentru transport. În schimb scrisoarea de trăsură, ce confirmă încheierea contractului, se eliberează şi se semnează de ambele părţi în timpul preluării mărfii, de regulă când marfa a fost deja încărcată în autovehicul. Semnătura pe scrisorile de trăsură o face expeditorul şi reprezentantul cărăuşului (şoferul). 

În legislaţia URSS şi actualmente în Federaţia Rusă există o modalitate aparte de încheiere a contractului de transport - în baza cererii înaintate de expeditor şi acceptării acesteia de cărăuş. 

În aşa mod, apare o obligaţie juridico-civilă cu caracter consensual, bilaterală, prin care cărăuşul se obligă să pună la dispoziţia expeditorului autovehiculul gata pentru încărcare, iar expeditorul - să încarce marfa . După V. V. Vitreanschii, prezentare cererii (ofertei) de expeditor şi primirea ei de către cărăuş (acceptarea) dă naştere unui nou contract - contractul de punere la dispoziţie a mijloacelor de transport . Izvorul apariţiei lui este acordul la care ajung expeditorul şi cărăuşul pe calea prezentării cererii şi acceptării ei. Acordul respectiv nu poate fi altceva decât un contract .    

În legislaţia naţională, asemenea raporturi, ce apar între expeditor şi cărăuş în legătură cu înaintarea cererii de transportare a mărfii şi acceptarea ei, nu au o reglementare aparte. În practică, obligaţia cărăuşului de a pune la dispoziţia expeditorului mijlocul de transport se face în baza contractului de transport, modelul căruia este prevăzut la Anexa nr.2 din Regulamentul transporturilor auto de mărfuri. 

Aşadar, spre deosebire de alte state, legislaţia naţională nu distinge contractul de punere la dispoziţie a mijloacelor de transport, ci contractul respectiv se include în contractul de transport auto de mărfuri care este mai larg şi cuprinde în sine două categorii de obligaţii: de punere la dispoziţie a autovehiculului şi de transportare a mărfii până la punctul de destinaţie.

6. Forma contractului. Scrisoarea de trăsură

În ceea ce priveşte forma contractului de transport auto de mărfuri, încheierea se face în formă scrisă, prin întocmirea documentului de transport denumit scrisoare de trăsură (art.994-996, art.999-1000 Codul civil al R.M.), buletin de însoţire (art.28 Codul transporturilor auto al R.M.), factură de expediţie (pct.13, pct.23 (1), pct.84, pct.87-88 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri). 

Pentru a evita confuziile cu privire la aceeaşi denumire şi pentru a face o uniformizare a terminologiei date, considerăm că cea mai reuşită denumire este cea de scrisoare de trăsură, ea fiind folosită şi de Codul civil al R.M.

În legătură cu scrisoarea de trăsură apare şi o altă întrebare: ce se încheie în practică, un contract de transport auto de mărfuri sau o scrisoare de trăsură? 

În conformitate cu prevederile art.994 din Codul civil, contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură. Lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport, iar la art.1000 din Codul civil este stabilit că scrisoarea de trăsură semnată de cărăuş serveşte drept dovadă, până la proba contrarie, a încheierii şi a cuprinsului contractului de transport. 

Pentru început, din prevederile legii s-ar crea impresia că părţile încheie contractul de transport de mărfuri, iar scrisoarea de trăsură ar constitui un document suplimentar, care confirmă faptul încheierii contractului. O asemenea înţelegere a lucrurilor este greşită, deoarece părţile nu încheie două documente (contractul de transport şi scrisoare de trăsură) aşa cum ar lăsa să se înţeleagă din Codul civil, ci un singur document de transport - scrisoarea de trăsură. Cu alte cuvinte, contractul de transport auto de mărfuri se reduce la o scrisoare de trăsură. Ea se întocmeşte în trei exemplare originale, care se semnează de către expeditor şi de către cărăuş. Primul exemplar va fi păstrat de către expeditor, al doilea însoţeşte încărcătura şi se eliberează destinatarului, iar al treilea va fi transmis cărăuşului (art.995 alin.(1) şi (2) Cod civil).

7. Discuţii doctrinare asupra formei contractului de transport auto de mărfuri

În literatura juridică de specialitate, A. Bloşenco consideră că scrisoarea de trăsură ar fi un contract-model, al cărui cuprins este prestabilit şi obligatoriu pentru părţi. Ea se întocmeşte de către expeditor, dacă părţile nu au convenit altfel, pentru fiecare destinatar în parte, cu completarea obligatorie a tuturor rechizitelor necesare . 

Aceeaşi opinie o expune şi dna profesor O. Otniucova, că contractul de transport de mărfuri se încheie în formă scrisă şi acest contract în transportul auto poartă denumirea de scrisoare de trăsură .  

O întrebare care apare este ce se întâmplă dacă părţile nu au respectat forma scrisă a contractului de transport auto de mărfuri (adică a scrisorii de trăsură)? 

În legătură cu aceasta, profesorii Şt. Scurtu şi D. Cornoiu susţin că forma scrisă a scrisorii de trăsură este cerută doar ca probă. Pierderea scrisorilor de trăsură, lipsa unora dintre menţiunile cerute de lege sau inexistenţa scrisorii de trăsură nu afectează existenţa sau valabilitatea contractului. Se menţionează că atunci când se referă la forma contractului de transport, atât reglementările interne, cât şi cele internaţionale prevăd obligativitatea formei scrise a acestuia, dar formă respectivă nu este cerută pentru validitatea contractului, ci doar pentru dovada lui . 

C. Stanciu adaugă că proba existenţei contractului de transport în acest caz se va face prin orice mijloacele de probă admise de lege, adică prin înscrisuri, martori, prezumţii etc . Se mai susţine că actualmente în practică, contractele de transport se încheie în formă scrisă fie datorită uzanţelor comerciale, fie pentru că aşa impun legile speciale ce reglementează diferitele categorii de transport . 

Codul civil al R.M. stabileşte la art.994 alin.(2) că lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport.  

Deşi lege nu stabileşte expres forma scrisă a scrisorii de trăsură, şi nici consecinţe negative faţă de lipsa, pierderea sau deteriorarea ei, cu siguranţă că dacă nu se va respecta forma scrisă, precum şi alte regulile ce ţin de încheierea şi executarea contractului de transport, chiar dacă în aparenţă nu vor exista probleme, lucrurile se vor complica în cazul unui litigiu, când va fi necesară prezentarea probelor în instanţa de judecată. 

Despre forma electronică a scrisorii de trăsură. Pe de altă parte, în literatura de specialitate se înaintează şi o altă ideie. S-a demonstrat că forma scrisă a scrisorii de trăsură în prezent nu mai corespunde pe deplin cerinţelor de organizare a relaţiilor comerciale din transport, de aceea se propune o variantă mult mai eficientă - forma electronică a scrisorii de trăsură. 

În formă electronică scrisoarea de trăsură va putea fi semnată prin semnătura digitală, păstrându-şi în acelaşi timp şi calităţile pe care le are orice scrisoare de trăsură în formă scrisă. Forma electronică va permite schimbul rapid al informaţiei şi un grad înalt de protecţie a datelor . 

8. Scurtă analiză a scrisorii de trăsură

Spre regret, în legislaţia Republicii Moldova nu sunt prevăzute clauzele pe care trebuie să le cuprindă scrisoarea de trăsură. În legătură cu aceasta, în doctrină se face o delimitare între menţiuni obligatorii şi facultative. 

Menţiunile obligatorii se referă la datarea contractului; datele de identificare ale părţilor, destinatarului, mărfurilor; natura documentului de transport, obligaţiile principale ale părţilor şi semnăturile lor. În schimb menţiunile facultative din scrisoarea de trăsură privesc, de regulă, itinerarul ce trebuie pacurs de către cărăuş; clauza penală; documentele ce însoţesc transportul, cum sunt documentele vamale, de asigurare sau cele fitosanitare. 

Data încheierii contractului este important să fie indicată, deoarece ea reprezintă momentul din care se nasc drepturile şi obligaţiile părţilor contractante; de la data încheierii contractului începe să curgă, de regulă, termenul pentru executarea contractului de transport; cunoscând data, se poate uşor stabili dacă la momentul încheierii contractului părţile aveau capacitatea de exerciţiu .

În cazul persoanelor juridice se va preciza denumirea şi sediul expeditorului şi cărăuşului, iar în cazul persoanelor fizice, identificarea se va face prin precizarea în contractul de transport a numelui şi domiciliului (sau după caz, a reşedinţei). În practică, datele de identificare se înscriu în sens larg: denumirea, sediu, număr de înregistrare, cont bancar, cod fiscal, număr de telefon, de fax, iar în unele cazuri chiar şi e-mailul. 

Importanţa identificării. Identificarea părţilor în contractul de transport auto de mărfuri prezintă importanţă sub mai multe aspecte: 

În primul rând, cărăuşul trebuie să ştie unde să pună la dispoziţie mijlocul de transport auto gata pentru încărcarea mărfii; 

În al doilea rând, dacă apar anumite neclarităţi pe parcursul transportării, cărăuşul şi expeditorul vor putea să colaboreze pentru luarea măsurilor urgente de înlăturare a consecinţelor; 

În al treilea rând, în cazul executării necorespunzătoare a transportului de către cărăuş sau neachitarea plăţii de către expeditor, datele de identificare ajută ca părţile să ştie cui să se adreseze cu pretenţii; 

În al patrulea rând, dacă una din părţi decide să înainteze acţiune în instanţa de judecată, cunoaşterea domiciliului sau sediului celeilalte părţi, o ajută să determine competenţa teritorială a instanţei ce va judeca litigiul. 

Cu toate aceste, lipsa unor menţiuni din scrisoarea de trăsură, fie ele obligatorii sau facultative, nu duce la nulitatea contractului de transport auto de mărfuri.

Funcţiile scrisorii de trăsură. Scrisoarea de trăsură îndeplineşte mai multe funcţii, şi anume: - este forma obligatorie scrisă a contractului de transport auto de încărcături, deoarece fără întocmirea ei contractul se consideră neîncheiat; - atestă încheierea contractului de transport auto de încărcături şi conţinutul lui; - probează preluarea încărcăturii de către cărăuş pentru a fi transportată; - însoţeşte marfa la punctul de destinaţie, legitimând dreptul cărăuşului asupra mărfii; - în baza ei se înaintează pretenţii şi acţiuni ce reies din contractul de transport auto de mărfuri; - în baza ei se efectuează decontările cu cărăuşul .

9. Abordări cu privire la numărul de exemplare ale scrisorii de trăsură

Luând în considerare prevederile art.995 din Codul civil, scrisoarea de trăsură se întocmeşte de expeditor, în cel puţin 3 exemplare, toate originale, care se semnează de către expeditor şi cărăuş . 

Primul exemplar se păstrează la expeditor, al doilea însoţeşte încărcătura, iar al treilea este remis cărăuşului. Dacă marfa este încărcată în mai multe autovehicule sau în acelaşi autovehicule însă amplasată în locuri diferite, atunci atât expeditorul, cât şi cărăuşul, pot veni cu iniţiativa de a întocmi un număr de scrisori de trăsură egal cu numărul de autovehicule sau de locuri în care marfa este amplasată. 

Prezintă interes faptul că Regulamentul transporturilor auto de mărfuri stabileşte un alt număr de exemplare în care se completează scrisoarea de trăsură, acesta fiind - patru. Mai mult ca atât, expeditorul de mărfuri în caz de necesitate poate completa suplimentar şi al cincilea exemplar, care serveşte drept autorizaţie la ieşirea autovehiculului de la locul de încărcare (pct.87-88). 

Prin urmare, în practică rămâne la decizia părţilor să stabilească în câte exemplare să fie încheiat contractul de transport, iar principalul este ca numărul de exemplare să nu fie mai puţin de 3, respectându-se în aşa mod cerinţa stabilită la art.995 din Codul civil, că scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare originale care se semnează de către client şi cărăuş.   

În situaţiile practice lucrurile se petrec în felul următor: Şoferul primeşte foaia de parcurs de la organizaţia de transport (cărăuş) şi se prezintă la locul de încărcare a mărfii. Pentru a putea intra pe teritoriul ce aparţine expeditorului, şoferul va prezenta legitimaţia de serviciu şi foaia de parcurs. Expeditorul (sau angajaţii lui) îl vor aştepta la locul de aflare a mărfii şi cu acordul şoferului vor începe a încărca marfa în mijlocul de transport. Între-timp şoferul va examina starea mărfii şi a ambalajului, va da indicaţii de fixare, aranjare ş.a. 

După încărcarea mărfii, expeditorul va prezenta patru exemplare ale scrisorii de trăsură, pe care va semna el şi şoferul, după care un exemplar va rămâne la expeditor, iar cele trei se vor înmâna şoferului. Ajungând la punctul de destinaţie, şoferul verifică numele destinatarului (cu numele înscris în scrisoarea de trăsură) şi îi prezintă marfa pentru descărcare. Şoferul mai prezintă destinatarului şi cele trei exemplare ale scrisorii de trăsură pe care destinatarul va trebui să le semneze. Semnătura confirmă că marfa a fost preluată conform condiţiilor contractuale. Un exemplar al scrisorii de trăsură va fi lăsat destinatarului, iar cele două rămase se păstrează la şofer şi le va transmite organizaţiei de transport (cărăuşului). 

Administraţia organizaţiei de transport va elibera o factură fiscală în care va fi înscrisă plata de transport şi alte cheltuieli, la care va anexa exemplarul scrisorii de trăsură. Ambele documente vor fi trimise expeditorului pentru a solicita achitarea plăţii. Celălalt exemplar al scrisorii de trăsură se va ataşa la foaia de parcurs şi în baza lui se va face achitarea salariului faţă de şofer. 

Dacă la momentul preluării mărfii de la expeditor au fost întocmite 3 exemplare ale scrisorii de trăsură, acest ultim exemplar al scrisorii de trăsură prin care şoferului i se achită salariul de către cărăuş, pur şi simplu nu va exista în formă originală. Constatarea volumului de lucru efectuat de şofer şi plata salariului pentru lucrul său se vor face în baza unei copii xerox a scrisorii de trăsură.    

În România, spre exemplu, Codul comercial stabileşte că scrisoarea de trăsură se întocmeşte strict în 4 exemplare , fiecare exemplar având o anumită destinaţie: primul pentru expeditor; al doilea pentru cărăuş; al treilea însoţeşte marfa, iar cel de-al patrulea se eliberează destinatarului . 

În Federaţia Rusă scrisoarea de trăsură la fel se întocmeşte în 4 exemplare. Primul exemplar rămâne la expeditor, iar celelealte trei i se înmânează şoferului. Ajungând la punctul de destinaţie, şoferul înmânează al doilea exemplar destinatarului odată cu descărcarea mărfii, al treilea se anexează la factura de plată şi în baza lui se face achitarea cu cărăuşul, iar al patrulea se păstrează la cărăuş pentru a duce evidenţa activităţii de transport pe care a efectuatu-o .

Dacă într-o singură zi se efectuează mai multe curse prin care se transportă acelaşi fel de marfă (spre exemplu, transportarea prundişului cu camionul de la o carieră de piatră până la locul construcţiei), se poate întocmi o singură scrisoare de trăsură pentru întreaga zi. Ea se întocmeşte la finele zilei de lucru, în baza chitanţelor eliberate pentru fiecare cursă efectuată în timpul zilei. Datele indicate în chitanţe se adună şi suma lor va constitui cantitatea de marfă care a fost transportată pe parcursul întregii zile .

10. Jurisprudenţa naţională în legătură cu întocmirea scrisorii de trăsură

În practică, cele mai frecvente litigii apar în legătură cu completarea greşită a datelor din scrisoarea de trăsură. Ca exemplu, aducem o speţă din jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. 

Compania de transport SRL "Transport-Grup" s-a adresat în instanţă cu cerere prin care solicită încasarea plăţii de transport şi a penalităţilor de întârziere din contul SRL "Vita". În cerere, se menţionează că la data de 01.12.2008, între SRL "Transport-Grup" şi SRL "Vita" a fost semnat contractul-comandă de transport, în care cărăuşul s-a obligat să efectueze rutele comandate, iar beneficiarul să achite costul serviciilor care i-au fost prestate. 

SRL "Transport-Grup" a îndeplinit cursa pe ruta Orhei (Republica Moldova)/ Moscova (Federaţia Rusă), fapt ce se confirmă prin scrisoarea de trăsură nr.00269, însă pârâtul a refuzat să-i plătească. Prin urmare, transportatorul s-a adresat cu acţiune în judecată, solicitând plata pentru transport şi penalităţile de întârziere. 

Judecătoria Economică de Circumscripţie a admis integral cerinţele reclamantului. Curtea de Apel Economică a casat hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre prin care a respins acţiunea, motivând că este neântemeiată. O hotărâre de respingere a acţiunii a fost luată şi de Curtea Supremă de Justiţie a R.M. 

În motivarea deciziei, Colegiul economic al Curţii Supreme aduce următoarea explicaţie: "compania de transport SRL "Transport-Grup" nu a prezentat dovada că serviciile de transport au fost prestate la cererea SRL "Vita" şi nu a probat obligaţiunile pârâtului de a achita costul serviciilor de transport".

Într-adevăr, la dosar a fost anexată scrisoarea de trăsură nr.00269, în care se indică clar că SRL "Transport-Grup" a preluat bunurile spre or.Moscova nu de la SRL "Vita", ci de la o altă firmă, SA "Bucuria". 

Rezultă că client a fost SA "Bucuria" şi nu SRL "Vita", iar la momentul semnării contractului, cărăuşul nu s-a interesat în detaliu asupra datelor din contract (contractul a fost semnat de reprezentantul cărăuşului). 

În încheiere, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a respins recursul înaintat de SRL "Transport-Grup", motivând că aceasta nu a depus probe pertinente ce ar confirma pentru cine a prestat serviciile de transport . 

11. Plata preţului de transport

Preţul transportului este considerat un element esenţial al contractului, dat fiind faptul că acest tip de contract (de transport) este oneros. Mărimea plăţii pentru transportul de mărfuri se determină prin înţelegerea părţilor care au încheiat contractul de transport (art.35 Codul transporturilor auto). 

Reieşind din faptul că contractul de transport auto de mărfuri face parte din categoria transporturilor neregulate (ocazionale), determinarea cuantumului plăţii se va face luând în considerare: felul mărfii, greutatea, capacitatea mijlocului de transport, distanţa, viteza, parcursul în gol, tipul mijlocului de transport . 

În aşa mod, taxele pentru transportul auto de mărfuri sunt negociabile. Fiecare companie de transport îşi are taxele sale şi ele pot fi modificate după necesităţi. Deoarece nu există un preţ tarifar stabilit prin lege, aşa cum este în cazul transportului auto de pasageri, important este ca în contractul de transport auto de mărfuri părţile să prevadă modul de determinare a preţului. Mai mult ca atât, considerăm că dacă în contractul de transport auto de mărfuri lipseşte preţul sau modul de determinare a acestuia, aceasta nicidecum nu poate aduce nulitatea contractului.

În practică cărăuşul îşi înaintează propriile sale tarife de transport, pe care le face publice prin afişe, pagini web în Internet, reviste publicitare ş.a., iar doritorii de a transporta marfa decid, să accepte sau nu încheierea contractului de transport. Plata de transport se achită, de regulă, după ce marfa a fost predată destinatarului. 

După predarea mărfii, cărăuşul se întoarce la expeditor, cu un exemplar al scrisorii de trăsură şi recipisa ce confirmă primirea scrisorii de trăsură de către destinatar. Pe ambele documente este obligatorie prezenţa semnăturii destinatarului. Semnătura destinatarului confirmă că marfa şi scrisoarea de trăsură au fost primite de el, dar şi faptul că condiţiile contractului de transport au fost respectate de cărăuş.  

Dacă destinatarul a preluat marfa, dar a avut anumite obiecţii faţă de ea, poate înscrie în scrisoarea de trăsură toate obiecţiile sale. Aceste menţiuni atestă că contractul de transport a fost executat necorespunzător de cărăuş. Ele pot servi ca temei pentru expeditor de a plăti o taxă de transport mai redusă faţă de cea la care pretinde cărăuşul.      

Preţul transportului poate fi plătit de expeditor sau de destinatar, iar pentru a garanta plata preţului, Codul civil al R.M. acordă cărăuşului un drept de retenţie asupra mărfii: cărăuşul are drept de retenţie asupra încărcăturii atâta timp cât poate dispune de încărcătură pentru toate costurile care decurg din contractul de transport (art.1006) .                     

12. Punerea la dispoziţie a mijlocului de transport pentru încărcare

Transportarea mărfii reprezintă un proces complex, care constă din mai multe operaţiuni. Livrarea mărfii la punctul de destinaţie constituie rezultatul punerii la dispoziţie a mijloacelor de transport, încărcarea lor, pregătirea mărfii şi transportarea propriu-zisă a ei. Fiecare din aceste operaţiuni, fiind reglementate de norme juridice diferite, dau naştere şi unor raporturi juridice diferite. 

În legătură cu aceasta, în literatura de specialitate (O. Condarevici) se face distincţia între două categorii de obligaţii: prima - de a pune la dispoziţie mijlocul de transport şi a prezenta marfa pentru transportare; a doua - de a efectua transportarea mărfii încredinţată de expeditor şi de a o preda destinatarului . 

Orice proces de transport al mărfii poate începe numai dacă cărăuşul a pus la dispoziţia expeditorului mijlocul de transport, pregătit pentru încărcarea mărfii. Cărăuşul este obligat să pună la dispoziţie mijlocul de transport în ziua şi ora convenite în contract. 

Conform Regulamentului transporturilor auto de mărfuri, timpul sosirii autovehiculului pentru încărcare se calculează din momentul prezentării de către şofer a foii de parcurs în punctul de încărcare, iar timpul sosirii automobilului pentru descărcare - din momentul prezentării de către şofer a scrisorii de trăsură în punctul de descărcare (pct.81).

Aşadar, înainte de a pune mijlocul de transport la dispoziţia expeditorului, cărăuşul îi va elibera şoferului o foaie de parcurs. Prin foaia de parcurs, cărăuşul îl împuterniceşte pe şofer să efectueze transportul. 

Sosind la locul de aflare a mărfurilor, şoferul mai întâi va prezenta expeditorului legitimaţia de serviciu şi foaia de parcurs, legalizată cu ştampila cărăuşului (pct.28 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri), şi numai după aceea expeditorul va purcede la încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport. 

Foaia de parcurs cuprinde mai multe menţiuni, cum sunt: denumirea întreprinderii de transport auto; felul, capacitatea, marca şi numărul autovehiculului; numele, prenumele şoferului şi însoţitorului (dacă există); destinaţia, ruta şi destinatarul; kilometrii parcurşi (la plecare şi sosire, după aparatul de bord); viza şi observaţiile revizorului tehnic; seria şi numărul foii de parcurs şi a scrisorii de trăsură; observaţiile organelor de control, consumul de carburanţi, precum şi alte prevederi .       

Mijlocul de transport auto trebuie să fie în stare tehnică bună şi să corespundă normelor sanitare şi igienice. Punerea la dispoziţie a unui mijloc de transport inutilizabil, echivalează cu nerespectarea obligaţiilor contractuale, iar în cazul refuzului expeditorului de a utiliza mijlocul de transport, se întocmeşte un act (pct.20 din Regulamentul transporturilor auto de mărfuri).

13. Primirea mărfii la transport

Expeditorul este obligat să predea marfa pentru transport. Marfa trebuie predată în locul, timpul şi în cantitatea prevăzută în contract. Predarea mărfii spre transportare de regulă se face la locul aflării ei. Ora predării trebuie respectată cu exactitate, în caz contrar, pentru orice întârziere expeditorul va fi nevoit să achite penalităţi de întârziere. La fel şi cantitate, ea trebuie înscrisă în contract, pentru ca cărăuşul să cunoască din timp ce mijloc de transport să prezinte la încărcare.

Pentru a face posibilă predarea mărfii, expeditorul mai întâi trebuie să pregătească marfa şi să o încarce în mijlocul de transport. În conformitate cu pct.21 şi 22 din Regulamentul transporturilor auto de mărfuri, expeditorul de mărfuri este obligat să asigure pregătirea, ambalarea, marcarea şi încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport în termenele convenite cu agentul transportator. În acelaşi timp, dacă expeditorul de mărfuri prezintă la transport marfă neprevăzută în contract sau indică alt punct de destinaţie, agentul transportator este în drept să refuze transportarea, încasând costul parcursului automobilului până la punctul de încărcare şi înapoi.

Dacă expeditorii doresc acest lucru, printr-o înţelegere cu cărăuşul pot să transporte mărfurile cu valoare declarată. Declaraţia de valoare se va face în schimbul unei taxe suplimentare. 

Pentru anumite mărfuri, expeditorul este obligat să declare valoarea lor, şi anume: 1) în cazul metalelor preţioase şi articolelor din ele, pietre preţioase, obiecte de artă, tablouri, obiecte de anticariat, lucrări de artă, covoare, maşini experimentale, utilaj şi dispozitive, la care preţurile nu sunt aprobate; 2) în cazul obiectelor de uz casnic (pct.30). 

Dimpotrivă, nu se admite declararea valorii mărfurilor transportate în vraf, în vrac, turnate, lichide sub plomba expeditorilor de mărfuri, a mărfurilor perisabile şi periculoase (pct.31). Valoarea declarată nu trebuie să depăşească costul real al mărfurilor, iar în cazul divergenţelor dintre cărăuş şi expeditor, valoarea mărfurilor se va determina prin expertiză.

Expeditorul este obligat să achite la timp plata pentru transportul mărfurilor. Cuantumul plăţii se va determina reieşind din felul şi cantitatea mărfii, tipul ori capacitatea autovehiculului, de distanţa parcursă sau timpul de utilizare a vehiculului. Însă cel mai frecvent în practică valoarea plăţii se calculează luând în considerare distanţa parcursă şi capacitatea vehiculului. Fiecare companie de transport îşi are tariful ei, stabilit pe kilometru şi oră: în cazul staţionării autovehiculului la încărcare şi descărcare se aplică tariful pe oră, iar în cazul transportului la distanţă - tariful pe kilometru. 

O altă obligaţie a expeditorului este să prezinte la transport mărfurile în ambalaj cuvenit şi în stare bună, care să le protejeze de alterare şi vătămare pe parcurs. În caz contrar, expeditorul poartă răspundere pentru toate consecinţele ambalării interne incorecte a mărfurilor (spargere, rupere, deformare, scurgere etc.), precum şi folosirii ambalajului, care nu corespunde proprietăţilor mărfurilor, greutăţii lor sau standardelor stabilite (pct.38). 

Mai mult ca atât, expeditorul este obligat să repare cărăuşului prejudiciul provocat de deteriorarea mijlocului de transport, ca urmare a ambalării sau fixării incorecte a mărfurilor la încărcarea lor (pct.26). Acest lucru este valabil şi pentru destinatar, în legătură cu descărcarea mărfurilor la punctul de destinaţie.

Împreună cu predarea mărfurilor, expeditorul are obligaţia de a transmite şi toate actele necesare care însoţesc marfa . Actele i se predau şoferului sau însoţitorului mărfii, dacă acesta există. 

În situaţia în care se transportă mărfuri periculoase sau uşor alterabile, expeditorul mai are obligaţia să pună la dispoziţia cărăuşului instrucţiunile speciale de transportare a mărfurilor periculoase, uşor alterabile, agabaritice, grele ş.a. În caz contrar, conform prevederilor Regulamentului transporturilor auto de mărfuri, pentru prezentarea mărfurilor interzise la transport sau a mărfurilor a căror transportare necesită măsuri deosebite de precauţie, cu indicarea greşită a denumirii ori a proprietăţilor lor, precum şi pentru neprezentarea documentelor ce confirmă respectarea normelor dreptului vamal, sanitar şi administrativ, expeditorul de mărfuri va efectua repararea prejudiciului cauzat agentului transportator (pct.24). 

Expeditorul este obligat să respecte cerinţele de transportare a mărfurilor periculoase. Specificul acestor mărfuri ţine de pericolul pe care îl reprezintă pentru persoane şi mediul înconjurător, din motiv că ele pot aduce daune considerabile. De aceea scopul normelor juridice este de a preveni eventualele situaţii de avarie ce ar putea surveni din cauza nerespectării cerinţelor de transportare a mărfurilor periculoase . 

Nu toate mărfurile reprezintă acelaşi grad de pericol social şi ecologic. Gradele de pericol se clasifică de la 1 la 7, în funcţie de gravitatea consecinţelor pe care le pot provoca în caz de explozii, iradieri, scurgeri sau deteriorări. Cele mai periculoase se dovedesc a fi substanţele radioactive şi cele bacteriologice . 

Lista încărcăturilor periculoase ce urmează a fi transportate pe teritoriul Republicii Moldova şi decizia privind posibilitatea transportării lor se aprobă de Guvern. Mai mult ca atât, expeditorul în comun cu destinatarul sunt obligaţi să coordoneze cu organele Poliţiei Rutiere itinerarul transportării încărcăturilor periculoase. 

În categoria mărfurilor periculoase se include şi tehnica militară. Transportul tehnicii militare se face sub controlul Ministerului Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, în coordonare cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. 

14. Natura juridică a sancţiunii ce se aplică pentru reţinerea mijloacelor de transport la încărcare (descărcare)

Spre regret, în legislaţie nu sunt prevăzute sancţiuni concrete pentru staţionarea neproductivă a vehiculului pus la dispoziţie de către cărăuş pentru încărcare. De aceea, în contractul de transport trebuie să fie indicat şi un termen necesar pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare (descărcare). 

Faptul respectării sau nerespectării acestui termene, se constată în baza înscrisului făcut de expeditor şi cărăuş pe scrisoarea de trăsură asupra orei de sosire şi celei de plecare a autovehiculului de la locul de încărcare-descărcare. Prin urmare, clienţii sunt obligaţi să încarce (descarce) marfa ziua şi noaptea, chiar şi în zilele de odihnă, numai pentru a se încadra în termenii acordaţi. 

Singura reglementare sub acest aspect din legislaţia naţională o găsim în Regulamentul transporturilor auto de mărfuri. Conform pct.114 din Regulament, pentru reţinerea din vina expeditorului (sau a destinatarului) de mărfuri a autovehiculelor supra termen, expeditorul (sau destinatarul) de mărfuri achită cărăuşului amendă pentru fiecare minut de staţionare neproductivă a autovehiculului în mărimea convenită de părţi. 

După cum s-a subliniat, nu este clar cum se va proceda în cazul în care părţile nu au prevăzut în contractul de transport mărimea amenzii. Apare întrebarea, ce sumă va achita expeditorul (sau destinatarul, după caz) cărăuşului pentru fiecare minut de reţinere neproductivă a mijlocului de transport?

În acest context apare şi o altă neclaritate, în legătură cu denumirea sancţiunii ce se aplică pentru reţinerea mijlocului de transport, deoarece în Regulamentul transporturilor auto de mărfuri ea este denumită nepotrivit - "amendă" (pct.114). 

În literatura de specialitate, profesorul Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi, Gh. Filip, menţionează că pentru depăşirea timpului liber acordat pentru încărcare-descărcare, se percepe de la partea în culpă o taxă de staţionare . 

Ideea că sancţiunea pentru întârzierea încărcării mărfii ar constitui o taxă de staţionare o găsim şi la alt autor român, M.Bartok, potrivit căruia "taxa de staţionare pentru depăşirea timpului liber se calculează pentru fiecare autovehicul în parte, reprezentând o taxă suplimentară şi nu o penalitate" . 

În schimb o altă părere, pe care o acceptăm, aparţine lui A.Bloşenco, care numeşte sancţiunea dată ca fiind o penalitate: "Data (eventual, ora) convenită pentru predarea mărfii, stabilită prin contractul de transport, trebuie respectată cu stricteţe. Orice întârziere îl obligă pe expeditor să plătească penalităţi" .    

Considerăm că prevederea de la pct.114 din Regulamentul transporturilor auto de mărfuri, în conformitate cu care sancţiunea pecuniară care i se aplică expeditorului (sau destinatarului, după caz) pentru reţinerea neproductivă a mijlocului de transport la încărcare (descărcare) ar fi o amendă, este greşită. 

Nu poate fi acceptată nici opinia expusă în doctrină potrivit căreia sancţiunea ar fi o taxă de staţionare. Subliniem că sancţiunea dată reprezintă o clauză penală (penalitate). Ea se supune dispoziţiilor Codului civil (art.624-630) care sunt consacrate clauzei penale. Deşi regulamentul nu este lege, ci act normativ subordonat legii, clauza penală prevăzută de regulament o putem numi clauză penală legală.

Semne de întrebare apar atunci când în contract nu s-a fixat mărimea clauzei penale. În asemenea situaţie, după Ion Creţu, "dacă părţile în genere nu au prevăzut în contract penalitatea stabilită de lege, atunci aceasta se consideră introdusă de jure şi respectiv creditorul va fi în drept să ceară plata ei, indiferent de faptul dacă o asemenea obligaţie este prevăzută în contract" . 

Deoarece actele normative din transport nu conţin careva reguli speciale în acest sens, credem că părţile se vor conduce de practica comercială care s-a format deja cu privire la încheierea şi executarea contractelor de transport auto de mărfuri. 

15. Transportarea mărfii

În timpul efectuării transportului mărfii de către cărăuş, expeditorul fiind în aşteptare, nu are obligaţii. În schimb expeditorul deţine dreptul de a modifica sau rezilia în mod unilateral contractul de transport. El poate da indicaţii cărăuşului privind întoarcerea mărfii şi renunţarea la transport, oprirea mărfii în timpul transportării, descărcarea mărfii într-un alt loc decât cel indicat în scrisoarea de trăsură, eliberarea mărfii unui alt destinatar ş.a.

Expeditorul îşi poate exercita dreptul de modificare sau reziliere a contractului de transport auto de mărfuri atât timp, cât cărăuşul nu i-a înmânat destinatarului exemplarul scrisorii de trăsură. Din momentul înmânării scrisorii de trăsură, dreptul de proprietate asupra mărfii trece de la expeditor la destinatar. În consecinţă, expeditorul neavând dispoziţia asupra mărfii, nu mai poate da indicaţii cu privire la marfă, deoarece ea nu-i mai aparţine.

Sarcina cea mai grea este pe seama cărăuşului. Cărăuşul este obligat să transporte marfa la punctul de destinaţie şi să o predea destinatarului. Mai mult ca atât, cărăuşul este obligat să transporte marfa pe calea cea mai scurtă pentru a ajunge la destinaţie în termenul indicat în contract. Dacă asemenea termene în contract nu au fost prevăzute, atunci în conformitate cu art.984 Cod civil, cărăuşul va transporta marfa într-un termen rezonabil. 

Spre regret, în legislaţie nu se specifică ce urmează să înţelegem prin termen rezonabil şi în funcţie de care criterii el poate fi determinat. Singura prevederea este cea din Regulamentul transporturilor de mărfuri perisabile, că cărăuşii sunt obligaţi să transporte mărfurile uşor alterabile la destinaţie reieşind din parcursul mediu de 350 km în 24 ore (pct.87). 

În ce ne priveşte, considerăm că termenul de transportare a mărfurilor cu autovehiculele pe teritoriul Republicii Moldova nu trebuie să depăşească 24 de ore, deoarece suprafaţa teritorială a ţării este relativ mică şi marfa ar trebui să ajungă la locul de destinaţie în ziua în care a avut loc încărcarea ei în autovehicul.

O soluţie reuşită a fost găsită în Codul civil al României. Dacă termenul în care trebuie făcut transportul nu a fost determinat de părţi, conform art.1978, se ţine seama de uzanţele aplicate la locul de plecare, de practicile stabilite între părţi, iar în lipsa acestora, se stabileşte potrivit împrejurărilor. 

16. Preluarea mărfii de către destinatar

Ajungând la punctul de destinaţie, cărăuşul este obligat să-l înştiinţeze pe destinatar despre sosirea mărfii. Preluarea mărfii de către destinatar este o etapă foarte importantă, deoarece din acest moment are loc trecerea dreptului de dispoziţie asupra mărfii, de la expeditor la destinatar. 

Codul civil al R.M. stabileşte că după ce încărcătura ajunge la locul prevăzut pentru livrare, destinatarul are dreptul să ceară cărăuşului, contra unei recipise de primire, cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi predarea încărcăturii (art.1002 alin.(1)). 

Dreptul de dispoziţie asupra mărfii se păstrează la expeditor pe tot parcursul transportării, până la momentul în care cărăuşul predă destinatarului scrisoarea de trăsură. La primirea mărfii, destinatarul, împreună cu şoferul, vor recurge la verificarea stării mărfii, şi anume: aspectul ei exterior, sigiliile, numărul coletelor, greutatea mărfii. 

Dacă totul este în ordine, acest lucru se va indica în scrisoarea de trăsură, după care va începe descărcarea. Scrisoarea de trăsură se transmite destinatarului numai după ce marfa a fost descărcată din autovehicul. În scrisoarea de trăsură cărăuşul semnează că a predat marfa, iar destinatarul că a primit-o. Din momentul respectiv, dreptul de dispoziţie asupra mărfii trece de la expeditor la destinatar. 

În schimb dacă se constată urme de deteriorare, pierdere, rupere, murdărire, scurgeri etc., se va întocmi un proces-verbal. Despre aceasta se va menţiona şi în scrisoarea de trăsură. 

Un moment foarte important este că transmiterea mărfii şi a scrisorii de trăsură trebuie să se facă în schimbul unei recipise de primire, iar asupra acestui lucru trebuie să insiste în special cărăuşul, deoarece la întoarcere el va trebui să probeze expeditorului că a predat marfa şi exemplarul scrisorii de trăsură către destinatar . 

În contractul de transport auto de mărfuri părţile sunt în drept să prevadă o clauză prin care plata pentru transport să o achite destinatarul şi nu expeditorul. De aceea din momentul ajungerii la punctul de destinaţie, atâta timp cât destinatarul nu achită toate cheltuielile efectuate de către cărăuş în legătură cu executarea contractului, acesta din urma are un drept de retenţie asupra încărcăturii. 

Retenţia presupune posibilitatea cărăuşului de a nu elibera marfa persoanei îndreptăţite până când aceasta nu va plăti . Potrivit Codului civil al R.M., cărăuşul are drept de retenţie asupra încărcăturii atâta timp cât poate dispune de încărcătură pentru toate costurile care decurg din contractul de transport (art.1006).

În schimb alte reglementări sunt prezente în noul Cod civil al României, care atribuie transportatorului drepturile unui creditor gajist. Mai mult chiar, acest drept se menţine pe parcursul a 24 de ore după predarea bunului către destinatar, dacă destinatarul mai deţine acel bun (art.1991) .  

17. Prescripţia în cazul pierderii mărfii. Problema termenelor

Potrivit art.1011 Cod civil, cel îndreptăţit să dispună de încăcătură, fără a mai aduce alte dovezi, poate considera pierdută încărcătura care nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termene, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuş. 

Reieşind din teritoriul relativ mic al ţării noastre, considerăm că termenele de 30 şi 60 de zile prevăzute de Codul civil al R.M. sunt prea mari atât pentru transportul auto de mărfuri, cât şi pentru alte tipuri de transport. 

Asemenea termene ar fi adecvate în cazul unor state cum sunt Federaţia Rusă, Statele Unite ale Americii sau Canada, însă pentru Republica Moldova nu sunt oportune. Spre exemplu, dacă marfa nu ajunge la destinaţie din motivul că a fost furată şi acest lucru este evident, însă nu poate fi probat. 

În pagubă rămâne expeditorul mărfii, deoarece el va fi nevoit să aştepte,  pentru ca marfa să fie declarată pierdută conform legii, după care el să poată primi despăgubirile materiale de la cărăuş.

În schimb alte termene, mai scurte, sunt prevăzute în Codul transporturilor auto. Potrivit art.42 alin.(3), expeditorul (sau destinatarul) este în drept să considere mărfurile pierdute şi să ceară repararea prejudiciului cauzat de pierdere, dacă mărfurile nu au fost eliberate la cererea lui: a) pentru transportul urban şi suburban - în decurs de 10 zile de la data primirii mărfurilor la transport; b) pentru transportul interurban - în decurs de 30 de zile de la data expirării termenului de predare indicat în contract. 

Deşi sunt mai reale, termenele respective oricum rămân prea mari pentru suprafaţa teritorială a ţării noastre. Or, cum poate fi explicată situaţia când marfa nu ajunge la destinaţie timp de 30 de zile, în timp distanţa de la nord (s.Naslavcea) şi până la sud (com.Giurgiuleşti) poate fi parcursă cu mijlocul de transport auto în cel puţin 6 ore. 

Din acest motiv, se impune modificarea art.1011 alin.(1) din Codul civil şi art.42 alin.(3) din Codul transporturilor auto, prin reducerea termenului în care încărcătura ar putea fi considerată pierdută.

Venim cu propunerea de a micşora numărul de zile "până la 3 zile de la termenul de livrare indicat în contract, iar dacă nu s-a convenit un asemenea termen, în decurs de 5 zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuş". (poate servi ca variantă de modificare a art.1011 din Codul civil al R.M.)

O altă situaţie găsim în Codul civil al României. Legea reflectă repararea prejudiciului pentru pierderea bunurilor de către transportator (art.1993-1996), dar nu stabileşte un termene în care marfa ar putea fi considerată prin lege ca pierdută. Probabil, este o scăpare a legiuitorului român. Or, toate statele lumii prevăd în legislaţia lor civilă un asemenea termene.

În cazul pierderii sau deteriorării mărfii, cărăuşul va trebui să achite expeditorului prejudiciul în mărimea valorii reale, şi anume: dacă marfa a fost pierdută, preţul ei se va calcula după preţul de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă. Dacă nici preţul de piaţă nu poate fi cunoscut, atunci valoarea mărfii se va aprecia la preţul obişnuit al bunurilor de acelaşi fel (art.1014 alin.(2) Codul civil al R.M.). 

În schimb dacă marfa a fost deteriorată, pentru deteriorarea ei cărăuşul va plăti o despăgubire egală cu diminuarea valorii ei (art.1015 Cod civil), iar stabilirea costului întregii mărfi, din care mai apoi să se poată calcula cota ei de deteriorare, se va face după regulile sus-menţionate.

Despăgubirea pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea încărcăturii poate fi şi mai mare dacă expeditorul a înscris în scrisoarea de trăsură, contra unui supliment la taxa de transport, suma care reprezintă pentru el interesul ca încărcătura să nu fie pierdută, distrusă sau deteriorată . Legea nu stabileşte care poate fi suplimentul ce trebuie achitat la declararea valorii mărfii, de aceea părţile sunt în drept să negocieze.     

18. Răspunderea cărăuşului 

Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiilor asumate în contractul de transport dă naştere la răspundere civilă. Răspunderea cărăuşului va fi angajată conform regulilor stabilite de Codul civil al R.M., Codul transporturilor auto şi Regulamentul transporturilor auto de mărfuri, ultimele două având o aplicare mai restrânsă, deoarece în mare parte ele sunt învechite şi contravin prevederilor legii. 

Răspunderea cărăuşului faţă de expeditor poate avea loc pentru pierderea, distrugerea, deteriorea mărfii sau chiar întârzierea aducerii ei la destinaţie. Această formă a răspunderii se numeşte contractuală, deoarece are la bază neexecutarea condiţiilor prevăzute în contractul de transport. 

Însă răspunderea cărăuşului poate fi şi o răspundere delictuală dacă, spre exemplu, în timpul transportări, el a frânat brusc şi marfa a alunecat din autovehicul la pământ, provocând prejudicii persoanelor din apropiere, sau dacă din neatenţie, a comis un accident rutier. În asemenea situaţii, răspunderea cărăuşului faţă de persoanele prejudiciate se va realiza conform dispoziţiilor Codului civil, stabilite în Capitolul XXXIV, intitulat "Obligaţiile care nasc din cauzarea de daune" (art.1398-1431), şi va fi o răspundere delictuală. 

Subliniem că cea mai mare importanţă pentru dreptul transporturilor o are răspunderea contractuală a cărăuşului, iar principala condiţie pentru angajarea răspunderii contractuale este prezenţa contractului de transport auto de mărfuri.

Reguli de aplicare. Răspunderea contractuală a cărăuşului va avea următoarea regulă de aplicare: se vor aplica mai întâi dispoziţiile Codului transporturilor auto, ca lege organică specială, şi numai în cazul în care acestea nu există, se vor aplica regulile Codului civil, ca legea organică generală. 

Fiind un act normativ subordonat legii, dispoziţiile Regulamentului transporturilor auto de mărfuri se vor aplica numai în măsura în care în ambele coduri nu vor fi găsite regulile care interesează soluţionarea litigiului concret apărut între părţi. 

Condiţiile angajării răspunderii contractuale. Răspunderea cărăuşului pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractul de transport auto de mărfuri poate fi angajată numai dacă au fost întrunite anumite condiţii. Aceste condiţii sunt: a) existenţa prejudiciului; b) fapta ilicită din partea cărăuşului sau a lucrătorilor săi; c) legătura de cauzalitate dintre acţiunile cărăuşului şi consecinţele negative care au survenit; d) vinovăţia cărăuşului sau a lucrătorilor săi. De la regula dată există o excepţie, şi anume, în cazul întârzierilor, cum ar fi: întârzierea la încărcarea-descărcarea mărfii, prezentarea cu întârziere a autovehiculului la punctele de expediţie şi destinaţie, a documentelor de transport ş.a. 

În cazul întârzierilor, prejudiciul poate să nu existe, dar răspunderea civilă va fi angajată, pe seama acelei părţi care s-a făcut vinovată de nerespectarea condiţiilor stabilite în contract. Partea vinovată va restitui celeilalte nu valoarea prejudiciului, pe motiv că el nu există, ci o clauză penală (o sumă de bani).   

Obligaţia înaintării reclamaţiei. Până a se adresa cu acţiune în judecată, părţile contractului de transport sunt obligate să respecte o cale prealabilă, cea de înaintare a reclamaţiei. Cerinţa dată este prevăzută la art.1020 alin.(1) din Codul civil, că în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, părţile sunt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie. Dacă răspunsul la reclamaţie nu a parvenit în termen sau reclamantul nu este de acord cu răspunsul pe care l-a primit, el se poate adresa cu acţiune în instanţa de judecată. 

În legătură cu aceasta, în doctrină pot fi întâlnite şi opinii greşite, cum este cea expusă de dna profesor O.Otniucova, că înaintarea reclamaţiei nu ar fi necesară în cazul în care cărăuşul înaintează  acţiune în judecată faţă de expeditor . 

Nu poate fi acceptată opinia dată din motiv că atât Codul civil al R.M., cât şi codurile civile ale altor state, stipulează expres, că "părţile sunt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie" şi aceasta îl priveşte atât pe expeditor, cât şi pe cărăuş. Dacă se va înainta acţiune în judecată fără a respecta calea prealabilă, instanţa de judecată va scoate cererea de pe rol, deoarece în temeiul art.267 pct.(a) din Codul de Procedură Civilă al R.M., instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară.       

19. Răspunderea pentru integritatea mărfurilor

Răspunderea cărăuşului pentru integritatea mărfurilor începe din momentul primirii acestora la transport şi până la predarea lor destinatarului (art.42 Codul transporturilor auto). 

Marfa se consideră primită la transport din momentul în care expeditorul îi înmânează cărăuşului exemplarele scrisorii de trăsură. Până atunci, chiar dacă marfa a fost încărcată în autovehicul, ea se află în grija expeditorului şi cărăuşul nu poartă răspunderea pentru ea. Aceeaşi situaţie o avem şi în cazul predării mărfii către destinatar. Toate drepturile asupra mărfii trec la destinatar nu de la transmiterea de fapt a mărfii, ci odată cu înmânarea scrisorii de trăsură.      

Multe probleme practice ridică situaţia când transportul se execută aparent normal şi mărfurile ajung la destinaţie cu sigilii şi plombe intacte, fără urme de violare sau sustragere, pe când în conţinutul mărfii (din containere, cisterne şi colete) se constată lipsuri. Înaintând pretenţii faţă de cărăuş, expeditorii de regulă invocă că şoferul-cărăuş a confirmat prin semnătură în scrisoarea de trăsură cantitatea mărfii primite la transport şi fără a avea careva rezerve în acest sens, de aceea răspunzător pentru toate lipsurile din interior este cărăuşul, chiar dacă plomba şi sigiliul au rămas intacte . 

Ne raliem opiniei expuse şi confirmăm că în asemenea situaţie, cel care va răspunde va fi cărăuşul, deoarece asupra sa operează prezumţia de vinovăţie pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractul de transport. 

O altă situaţie avem în cazul în care lipsurile sunt evidente. În asemenea situaţie, mai întâi se va dispune o expertiză pentru a stabili mărimea, cauzele lipsurilor şi suma cu care s-a redus costul întregii mărfi. Experţii vor fi invitaţi de către cărăuş, din propria sa iniţiativă sau la cererea destinatarului mărfii. Dacă cărăuşul refuză să invite experţii, îi poate invita destinatarul, informându-l pe cărăuş cu data şi locul expertizei. 

Până la sosirea expertului, destinatarul mărfii va trebui să asigure păstrarea cuvenită a mărfurilor, care să excludă orice alte dubii în privinţa ei. Expertiza se va desfăşura în prezenţa unui reprezentant al cărăuşului şi a destinatarului de mărfuri. Dacă se dovedeşte că o parte a fost înştiinţată despre expertiză, dar nu s-a prezentat, expertiza se poate efectua şi în lipsa acelei părţi, iar actul care se va întocmi va fi valabil. 

Aşadar, rezultatele expertizei se vor fixa într-un act, care se semnează de către experţi şi persoanele ce au asistat la efectuarea expertizei. În ce priveşte cheltuielile pentru expertiză, ele sunt suportate de partea din vina căreia a avut loc lipsa, alterarea sau vătămarea mărfurilor.   

Anumite particularităţi prezintă angajarea răspunderii cărăuşului în cazul transportului cu însoţitor. În conformitate cu art.33 din Codul transporturilor auto, însoţirea mărfurilor poate fi organizată atât de expeditorul de mărfuri, cât şi de cărăuş conform contractului încheiat în baza regulamentelor de transportare a încărcăturilor conform tipurilor lor. Cu alte cuvinte, anumite categorii de mărfuri (de regulă, cele periculoase) trebuie să aibă obligatoriu însoţitori pe parcursul transportării lor, în schimb pentru celelalte mărfuri, însoţirea nu este obligatorie. Şi într-un caz, şi în altul, cărăuşul este răspunzător pentru prejudiciile care pot surveni în legătură cu transportarea mărfii.      

Subliniem că faptul prezenţei însoţitorului, nu poate fi considerată ca cauză exoneratoare de răspundere , aşa încât cărăuşul rămâne a fi angajat conform obligaţiei asumate prin contract de a efectua transportarea mărfurilor în siguranţă până la punctul de destinaţie. 

Deşi art.1008 alin.(1) pct.(b) din Codul civil stabileşte că cărăuşul este exonerat de răspundere dacă reprezentantul clientului a însoţit transportarea încărcăturii, considerăm că elementul în funcţie de care trebuie să fie stabilită răspunderea în cazul dat, va fi vinovăţia. Or, sunt frecvente cazurile când marfa este însoţită de un reprezentant al expeditorului, însă prejudicierea ei s-a produs din cauza cărăuşului - depăşirea vitezei de către şofer la conducerea autovehiculului, nerespectarea distanţei, frânarea bruscă, comiterea unui accident rutier ş.a. 

Dacă marfa se transportă fără de însoţitor, toată grija asupra mărfii aparţine cărăuşului. Cărăuşul va răspunde pentru integritatea mărfii începând cu momentul preluării ei pentru transport şi până la predarea către destinatar. 

Este important că în practică, competenţele cărăuşului sunt preluate de angajatul său - şoferul. Anume şoferului îi revine sarcina de a îndeplini şi funcţiile de însoţitor, adică pe lângă obligaţia sa de bază de transportare a mărfii, el însoţeşte, păzeşte marfa şi o predă destinatarului indicat în scrisoarea de trăsură .

20. Răspunderea pentru întârziere

O normă pe care o considerăm "prea severă" din Codul civil al R.M., este cea de la art.1007 alin.(2), potrivit căreia, pentru întârzierea transportării încărcăturii la destinaţie, cărăuşul poartă răspundere în proporţie de 100% din taxa de transport şi este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel. 

Regula dată are caracter imperativ, de aceea generează mai multe semne de întrebare: 

În primul rând, legea nu specifică durata întârzierii. Or, întârzierea poate fi de 30 de min., 2 ore sau 24 de ore, dar sancţiunea ar fi aceiaşi de fiecare dată: penalitate de 100% din taxa de transport .

În al doilea rând, considerăm binevenit ca Codul civil al R.M. să lase pe seama părţilor dreptul de a stabili prin contract mărimea răspunderii pentru întârziere, sub formă de clauză penală. În acest scop, propunem tranformarea normei de la art.1007 alin.(2) în normă dispozitivă.

Răspunderea pentru prejudiciile care rezultă din întârziere. De pe urma întârzierii, este frecvent când expeditorul (şi destinatarul) suportă anumite prejudicii: pierde o afacere, nu-şi poate construi o locuinţă, fabrica rămâne fără materie primă şi staţionează etc. 

În acest context, Codul civil al R.M. stabileşte că dacă încărcătura a fost livrată cu întârziere, iar cel îndreptăţit să dispună dovedeşte că prin aceasta a suferit un prejudiciu, cărăuşul va plăti o despăgubire, însă numai până la valoarea transportului (art.1014 alin.(4)).

O reglementare similară găsim şi în Codul civil al României, că transportatorul răspunde şi pentru paguba cauzată prin neefectuarea transportului sau prin depăşirea termenului de transport (art.2001).

21. Concluzii şi recomandări

Generalizând cele expuse, ajungem la unele concluzii, şi anume: 

a) Făcând o paralelă între Codul civil al Republicii Moldova şi Codul civil al României, vedem că în Codul civil al Republicii Moldova contractul de transport de mărfuri (bunuri) este reglementat la Capitolul XII, Secţiunea a 3-a, intitulat "Transportul de bunuri", şi este reflectat în 37 de articole (art.993-1029). 

În Codul civil al României, contractului îi este consacrat Capitolul VIII, Secţiunea a 2-a, cu titlu "Contractul de transport de bunuri", şi cuprinde 41 de articole (art.1970-2010).

b) Noul Cod civil al României merită o apreciere înaltă şi pentru felul în care textul este structurat (designul interior). Se remarcă sistematizarea perfectă de conţinut. Limbajul juridic este expresiv şi accesibil, se citeşte uşor, iar separarea denumirii articolelor (în stânga paginii) şi conţinutului (în dreapta paginii), facilitează tehnica de lucru cu codul şi sporeşte nivelul de înţelegere a normelor juridice .

c) Sub aspect de reglementare, se necesită o mai bună corelare între normele contractului de transport de bunuri (mărfuri) din Codul civil al României şi cele din actele normative speciale (pentru a evita conflictul de norme). La fel, unele norme juridice ridică semne de întrebare (art.1991, art.1993-1996). Se necesită o analiză profundă teoretico-practică, altfel, în practică, ele cu certitudine vor genera situaţii de conflict. 

d) Pe de altă parte, în legislaţia Republicii Moldova, instituţia contractului de transport de mărfuri la fel necesită schimbări sub aspect de reglementare.  

În primul rând, între actele normative este prezent un conflict de norme. Conflictul de norme apare, în special, între Codul civil al R.M. şi Codul transporturilor auto al R.M., deoarece ambele acte normative sunt legi organice şi au aceeaşi forţă juridică . Prin urmare, venim cu propunerea ca în raporturile ce ţin de transportul auto de mărfuri, să se aplice în mod prioritar normele din Codul civil al R.M.   

e) Legislaţia şi jurisprudenţa Republicii Moldova cunoaşte o confuzie cu privire la denumirea documentului ce confirmă legătura contractuală dintre expeditor şi cărăuş. Codul civil al R.M. utilizează noţiunea de "scrisoare de trăsură", în timp ce alte acte normative prevăd: "buletin de însoţire" (Codul transporturilor auto de mărfuri) sau "factura de expediţie" (Regulamentul transporturilor auto de mărfuri). 

Optăm pentru denumirea de scrisoare de trăsură şi aducem ca exemplu Convenţia relativă la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), conform căreia dovada contractului de transport se face la fel prin scrisoarea de trăsură (art.4) . Denumirea "scrisoarea de trăsură" este utilizată şi în textul Codului civil al României .  

f) Suntem de părerea că conţinutul scrisorii de trăsură trebuie să fie alcătuit în aşa mod, încât să permită participanţilor la raporturile din transport - şoferului, destinatarului şi însoţitorului mărfii, să cunoască cel puţin prevederile de bază ale contractului, pentru a putea acţiona corect în procesul de transportare a mărfii la destinaţie.

g) La legislaţia Republicii Moldova din transportul auto de mărfuri sunt necesare anumite propuneri şi recomandări:

În primul rând, deşi normele Codului civil al R.M. cu referire la contractul de transport de mărfuri sunt reglementate reuşit, totuşi ele au un caracter general şi nu se ţine cont de toate subtilităţile care pot apărea în transportul auto de mărfuri. 

În al doilea rând, Regulamentul transporturilor auto de mărfuri al R.M. conţine, cu mici diferenţe, norme identice celor din Codul transporturilor auto al R.M. În acest caz, o soluţie ar fi abrogarea expresă a Regulamentului, iar normele juridice să fie preluate şi introduse în Codul transporturilor auto. 

În al treilea rând, se impune uniformizarea noţiunilor care au acelaşi înţeles. Propunem ca ele (cele din Codul transporturilor auto al R.M.) să fie aduse în concordanţă cu prevederile din Codul civil al R.M., care este singurul act normativ ce corespunde pe deplin reglementărilor internaţionale.